Administrație

Sensul giratoriu de la intersecția străzilor Cetății – Ioan Rus – Tăuțiului din Florești devine funcțional

Carmen LUCUȚ Publicat Miercuri, 23 noiembrie 2022, 16:21
Un sens giratoriu nou în Florești devine funcțional / Foto: Facebook - Bogdan Pivariu

Un sens giratoriu nou în Florești devine funcțional / Foto: Facebook - Bogdan Pivariu

Sensul giratoriu de la intersecția străzilor Cetății – Ioan Rus – Tăuțiului din Florești a devenit operațional, anunță primarul comunei, Bogdan Pivariu.

Intersecția dirijată prin sensul giratoriu este prima etapă dintr-un proiect amplu de modificare și modernizare a acestor străzi, care prevede și crearea unei benzi dedicate exclusiv mijloacelor de transport în comun.

Instituirea sensului giratoriu este o măsură prevăzută și în Studiul de Trafic realizat de către specialiștii Universității Tehnice pentru administrația locală.

„Fac un apel către participanții la trafic să circule cu atenție sporită și să respecte regulile de circulație, iar în cazul în care situația o va impune, va fi asigurat tot sprijinul și din partea poliției locale”, a declarat primarul Bogdan Pivariu.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj