Actualitate

Cod galben de viituri pe râuri din Cluj! Posibile depășiri ale cotelor de atenție

Carmen LUCUȚ Publicat Luni, 26 septembrie 2022, 19:04
Cod galben de viituri până la miezul nopții / Foto: INHGA

Cod galben de viituri până la miezul nopții / Foto: INHGA

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până marţi la miezul nopţii pe râuri din 12 bazine hidrografice.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 26 septembrie, ora 20:00 – 27 septembrie, ora 00:00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice:

  • Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, 
  • Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, 
  • Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), 
  • Tur (judeţul Satu Mare), 
  • Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa-Năsăud), 
  • Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), 
  • Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), 
  • Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), 
  • Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad), 
  • Crişul Alb – bazin amonte S.H. Gurahonţ şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gurahonţ (judeţele: Hunedoara şi Arad), 
  • Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), 
  • Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Balinţ (judeţul Timiş), 
  • Timiş – bazin amonte S.H. Sadova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş), 
  • Caraş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior şi 
  • Nera – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Caraş-Severin).

Hidrologii precizează fenomenele anunţate se pot produce cu probabilitate mai mare în intervalul 26 septembrie, ora 00:00 – 27 septembrie, ora 6:00, pe unele râuri mici din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Bihor. 

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj