Actualitate

Tânărul de 25 de ani, mort în accidentul de pe Moților, ar fi condus cu 180 km/h. FOTO/VIDEO

Paula COPACIU Publicat Duminică, 25 septembrie 2022, 11:19
Un accident cumplit a avut loc

Un accident cumplit a avut loc

Un tânăr de 25 de ani a murit duminică dimineața după ce mașina în care se afla a fost complet distrusă după ce a intrat într-un stâlp.

Martorii au declarat pentru antena3.ro că acul kilometrajului s-a oprit la 180 km/h.

Polițiștii clujeni au transmis că ancheta este în desfășurare și atunci va fi stabilită viteza cu care a condus tânărul.

Un accident cumplit a avut loc, duminică dimineața, în centrul Clujului/ FOTO: ISU Cluj

„În jurul orei 06.00, pe strada Moţilor, din municipiul Cluj-Napoca s-a înregistrat un eveniment rutier soldat cu decesul conducătorului auto, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

Sunt continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc nefericitul eveniment”, a declarat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

În urma impactului mașina a fost tăiată la propriu în două de către stâlp. Din nefericire, tânărul a fost găsit mort încarcerat în mașină.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un grav accident rutier petrecut pe Calea Moților din Cluj-Napoca. Apelul de urgență a venit la ora 6:18, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale, precum și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. Ulterior, în sprijin a venit și o autospecială cu modul de descarcerare de la Detașamentul 1. 

În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, aceștia au găsit un autoturism puternic avariat. Înăuntru se afla un bărbat încarcerat, care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Drept urmare, nu s-au mai putut aplica manevre de resuscitare. Mai exact, a fost vorba despre un tânăr în vârstă de 25 de ani. Misiunea pompierilor se va încheia în scurte momente, traficul fiind blocat în zonă”, a transmis ISU Cluj.

Un accident cumplit a avut loc, duminică dimineața, în centrul Clujului/ FOTO: ISU Cluj

 Sursa video 1: INFO TRAFIC jud. Cluj

Sursa video 2: Info Trafic Cluj-Napoca

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj