Actualitate

Percheziții la Cluj într-un dosar penal de înșelăciune

Bianca PREDA Publicat 02.08.2022 08:16

La data de 1 august, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, specializați în combaterea criminalității informatice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au pus în aplicare trei mandate de percheziție, în municipiul Cluj-Napoca și în localitatea Luncani, din județul Cluj, atât la imobilele unor persoane, precum și la sediul unei societăți comerciale, unde și-ar fi desfășurat activitatea un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Cercetările demarate de polițiști au condus la stabilirea faptului că, în perioada 1 iulie –  4 iulie, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din același municipiu, i-ar fi remis, prin transferuri bancare, 150.000 de lei celui în cauză, în scopul demarării unei activități de natură economică, respectiv achiziționării unor telefoane mobile.

De asemenea, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii a fost depistat și condus la sediul unității de poliție, fiind dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a acestuia, urmând a fi prezentat ulterior magistraților, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.

„În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului, precum și identificării tuturor persoanelor prejudiciate”, au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.