Actualitate

IURIE DARIE A MURIT. Actorul avea 83 de ani

Calin Tantau Publicat Sâmbătă, 10 noiembrie 2012, 08:03

Iurie Darie a avut mari probleme de sănătate în ultimele luni, iar după intervenţii chirurgicale, starea sa a început să se deterioreze din ce în ce mai mult.

Astfel, în luna mai, Iurie Darie a ajuns la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, cu o ambulanţă, după ce a acuzat dureri în piept şi probleme de respiraţie. Ulterior el a fost transferat la Spitalul Bagdasar Arseni, unde fost operat pentru eliminarea lichidului acumulat în creier.
În luna septembrie, actorul era externat, după aproximativ trei luni petrecute în spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. În acest răstimp, el a fost supus unei intervenţii chirugicale, i-a fost montat un tub care drena lichidul acumulat la creier, a stat foarte mult timp conectat la aparate pentru că nu putea respira singur, s-a aflat o vreme în comă indusă şi a suferit şi un accident vascular cerebral.
Însă starea de sănătate a lui Iurie Darie a început să se deterioreze din ce în ce mai mult, iar vineri seară, el a încetat din viaţă.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj