Actualitate

Accident în Mociu în timpul unei depășiri! O fată și un băiat de 20 de ani, duși la spital de urgență

Carmen LUCUȚ Publicat 11.06.2022 12:36
Accident în Mociu

Accidentul a avut loc în timp ce unul dintre șoferi, un tânăr de 22 de ani, s-a angajat în depășirea a două mașini parcate.

Din față a venit un alt șofer, în vârstă de 20 de ani, care s-a lovit de cel aflat în depășire și a fost proiectat în altă mașină parcată în zonă:

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

„Accident rutier produs în jurul orei 19.30, în interiorul localității Mociu.

Conducătorul auto al unui autoturism, tânăr în vârstă de 22 de ani, care se deplasa înspre localitatea Zoreni, angajat în depășirea a două autoturisme parcate, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sensul opus, de un tânăr de 20 de ani. Ulterior, autoturismul din urma a fost proiectat într-un altul, parcat.

Conducătorul auto de 20 de ani și o tânără în vârsta de 24 de ani, pasager în același autoturism au fost transportați la spital.

Testările alcoolscopice au avut rezultate negative”, a transmis IPJ Cluj.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.