Actualitate

Astăzi este ziua mondială a artei. Care au fost primele categorii recunoscute?

Narcisa BUD Publicat 15.04.2022 08:44
15 aprilie

Arta se prezintă în nenumărate forme, dar categoriile oficiale, stabilite pentru prima dată în Grecia antică, au fost arhitectura, pictura, sculptura, muzica, literatura şi dansul, cărora li s-a adăugat, în 1911, cinematografia, considerată cea de a şaptea artă.

Instituită la iniţiativa Asociaţiei Internaţionale de Artă, în cadrul celei de a XVII-a Adunări generale din 2011, de la Guadalajara, Mexic, Ziua mondială a artei a fost marcată pentru prima dată în anul 2012. Data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului şi umanistului italian Leonardo da Vinci, născut la 15 aprilie 1452, considerat un simbol al liberei exprimări, un vizionar în lumea artelor, el fiind şi autorul celebrului adagiu „În viaţă, frumuseţea dispare. În artă, nu”.

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News


Asociaţia Internaţională de Artă (IAA/AIAP) este o organizaţie nonguvernamentală (ONG) care lucrează în parteneriat oficial cu UNESCO şi cuprinde artişti care aparţin în special domeniilor picturii, sculpturii, tipografiei, dar şi artişti care practică alte forme de creaţie în artele vizuale. Aceasta a luat fiinţă în 1952, la Veneţia, când 23 de guverne şi 48 de asociaţii de artişti din 19 ţări s-au declarat în favoarea formării unei asociaţii internaţionale de pictori, sculptori şi gravori, astfel că a fost constituit un consiliu provizoriu.

Uniunea Artiştilor Plastici din România este membră a Asociaţiei Internaţionale de Artă.

Sursă foto: depositphotos.com