Actualitate

S-a schimbat ora în această noapte! Românii au dormit mai puțin, dar vor fi mai fericiți

Narcisa BUD Publicat 27.03.2022 09:02
România a trecut la ora de vară. Foto: depositphotos.com.

Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie.

În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene (UE). Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care a trecut ţara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932.

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News


CFR Călători a informat că trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

Cum ne afectează schimbarea orei?

Specialiștii avertizează că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se obișnui cu schimbarea orei, deoarece noaptea devine mai scurtă și prin urmare, dormim mai puțin.

Pe de altă parte, studiile arată că locuitorii țărilor cu mai multe ore de lumină naturală sunt mai fericiți.

Sursă foto: depositphotos.com