Actualitate

Dosar penal pentru două tinere care s-au folosit de un copil pentru a cerși în Dej. Ar putea face până la doi ani de închisoare

Narcisa BUD Publicat 09.03.2022 12:00
Copil

„La data de 8 martie, polițiștii Compartimentul de Proximitate din cadrul Poliției municipiului Dej s-au sesizat din oficiu, fiind derulate cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de folosire a unui minor în scop de cerșetorie, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

În cadrul verificărilor derulate s-a constatat faptul că două tinere, de 18 și 19 ani, din județul Sălaj ar fi apelat în mod repetat la mila publicului, în diverse locuri din municipiul Dej, folosindu-se de prezența copiilor lor minori în vârstă de 1 an.

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

Infracțiunea reținută se pedepsește, conform articolului 215 din Codul penal cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.