Actualitate

Un tânăr de 21 de ani din Bobâlna și-a prins brațul într-un utilaj agricol. A intervenit descarcerarea

Narcisa BUD Publicat 21.02.2022 09:39
Bărbat ajuns la spital după ce și-a prins brațul într-un utilaj agricol.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață pentru a-i oferi sprijin unui bărbat care și-a prins brațul într-un utilaj agricol.

Incidentul s-a petrecut în localitatea Babdiu, comuna Bobâlna, iar pompierii au participat la această misiune cu o autospecială cu modul de descarcerare. De asemenea, în sprijin a fost trimis și un echipaj SAJ. Salvatorii au întreprins manevre specifice de extragere, iar victima, un bărbat de cca 30 de ani, a fost conștient și cooperant.

Ulterior, echipajul SAJ l-a transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

„În jurul orei 08.20, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au fost sesizați cu privire la faptul că pe un teren agricol din extravilanul localității Băbdiu, o persoană care desfășura activități agricole, ar fi suferit o autoaccidentare în timp ce manevra un utilaj.

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat un tânăr de 21 de ani, din comuna Bobâlna, care a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații de specialitate.

În cauză cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit incidentul, într-un dosar penal de vătămare corporală din culpă”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.