Sport

Handbaliștii încep campionatul

Calin Tantau Publicat Marți, 18 septembrie 2012, 22:27
„Studenții“ pornesc la drum cu un lot de jucători tineri, dar de perspectivă, astfel că  obiectivul echipei este rămânerea în prima ligă. Deși obiectivul este mai puțin îndrăzneț, decât în alți ani, antrenorul Liviu Jurcă și căpitanul Răzvan Szopka speră la o evoluție bună în noul sezon, bazându-se mai ales pe dorința de afirmare a noilor jucători. „Suntem cea mai tânără echipa din campionat, cu jucători neexperimentați, tineri, dar din păcate timpul nu este de partea noastră. Este nevoie de timp pentru a crea relațiile de joc, dar eu sper să facem o figură frumoasă în prima ligă, să fim echipa surpriză din această ediție de campionat“, a declarat antrenorul Liviu Jurca.
Handbaliștii „alb-negrii“ vor avea un început de campionat deosebit de greu. „U“ Transilvania va juca două partide în trei zile, cu două dintre cele mai puternice formații din Ligă, HC Odorhei, ocupanta locului trei în editia trecută de campionat, și campioana en titre, HCM Constanța. „Este un început greu pentru noi, cu două dintre cele mai puternice echipe din campionat dar eu sper la cel puțin o surpriză, dacă nu chiar două“, a declarat Răzvan Szopkam (foto), căpitanul clujenilor.
Partida dinte „U“ Transilvania și HC Odorhei se va jucat în această seară, de la ora 18 la Sala Sporturilor „Horia Demian“ și va transmisă în direct de Digi Sport 2. Vineri, la ora 11.30, elevii lui Jurcă vor juca în deplasare împotriva campioanei.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj