Cursul urmărește dobândirea de abilități noi în crearea de conținut, promovarea lui prin utilizarea tehnologiilor digitale și a rețelelor de socializare, elaborarea de strategii și campanii de informare.
„Dacă în ultima perioadă am fost ceva mai puțin prezent în dezbaterea publică, nu a fost pentru că aș fi renunțat la luptă, ci doar pentru că am pregătit ”arme noi” pentru înfruntarea cu drujbele, cu distrugătorii parcurilor naționale și a altor arii naturale protejate, cu promotorii cianurilor, a dinamitei ori betoanelor.
Cursul se bazează pe numeroase studii de caz (unele dintre ele, precum Roșia Montană ori tăierile ilegale de păduri, documentate direct și trăite pe viu), pe experiența a două decenii de jurnalist de investigație și apoi redactor-șef al unor proiecte locale și naționale, pe experiența dezbaterii legilor cu impact asupra mediului din Parlament, precum și pe o cercetare doctorală legată de jurnalism și comunicare de mediu”, a transmis Mihai Goțiu, pe Facebook.
Cursul se va desfășura în format online, în perioada 22 noiembrie-18 decembrie cu trei sesiuni a câte patru ore sau patru sesiuni a câte trei ore, în funcție de opțiunile celor înscriși la curs. La finalul cursului, cei participanți vor primi un atestat eliberat de UBB.
Pentru studenții, absolvenții și personalul UBB Cluj-Napoca, taxa de participare este de 100 de lei (reducere 50%), iar pentru restul participanților de 200 de lei.
Cei care doresc să se înscrie sunt rugați să trimită un mesaj la adresa de email silvia.husanu@ubbcluj.ro până în 18 noiembrie.
„Pentru a lupta cu avalanșa de minciuni și jocuri de culise avem o singură soluție: să cunoaștem și să înțelegem strategia lor, să ne organizăm și să le demontăm minciunile în mod profesionist. Și, desigur, să reușim să ne facem vocea mai auzită și mai puternică”, a încheiat Mihai Goțiu.


