Sport

FOTO. Primarul Emil Boc s-a bucurat de argintul luat de echipa feminină a României la Campionatul European de Tenis de Masă

Admin Publicat 04.10.2021 10:01
FOTO. Primarul Emil Boc s-a bucurat de argintul luat de echipa feminină a României  la Campionatul European de Tenis de Masă

Echipa feminină a României nu a reușit să cucerească cel de-al treilea campionat european consecutiv, însă au luptat până la capăt pentru medalia de argint intr-un meci extrem de disputat.

„Cluj-Napoca: România – medalie de argint la Campionatul European de Tenis de Masă (feminin)! Felicitări echipei României!

România a jucat astăzi împotriva echipei Germaniei în finala Campionatului European de Tenis de Masă care s-a desfășurat în perioada 28 septembrie – 3 octombrie la Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca. Din păcate, fetele noastre nu au reușit să cucerească cel de-al treilea campionat european consecutiv, însă au luptat până la capăt pentru medalia de argint intr-un meci extrem de disputat!

Naționala feminină a României a fost formată din Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro, Adina Diaconu, Andreea Dragoman, antrenor: Viorel Filimon și secund: Elena Sebe.

De asemenea, echipa de băieți formată din Ovidiu Ionescu, Hunor Szocs, Rareș Șipoș, Darius Movileanu, Eduard Ionescu, antrenor: Andrei Filimon și secund: Ionuț Seni a ajuns până în sferturile de finală ale competiției de la Cluj-Napoca. Bravo echipei feminine și masculine a României!! Felicitări Federația Română de Tenis de Masă pentru un nou eveniment care a plasat orașul nostru pe harta europeană a sportului”, a transmis edilul pe pagina sa de Facebook.

CITEȘTE ȘI

Echipa feminină a României a câștigat argintul în finala Campionatului European de tenis de masă, la Cluj

ȘI

Echipa feminină a României, în semifinalele Campionatelor Europene de tenis de masă de la Cluj-Napoca