Actualitate

Mitropolitul Andrei a binecuvântat nou biserică din Ghiolț

Calin Tantau Publicat Joi, 30 august 2012, 23:54

La predică, Părintele Mitropolit a evidentiat rolul bisericii în viata comunității creștine: „Biserica, poarta cerului și casa Domnului, ne oferă posibilitatea să Îi răspundem lui Dumnezeu la invitația pe care ne-o adresează duminică de duminică tuturor, când pune masă mare pentru a ne hrăni cu cea mai prețioasă hrană, cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.”

Odată cu acest eveniment, programul liturgic oficiat până acum într-o capelă improvizată într-o sala de clasă a școlii din localitate, va fi săvârșit în noua biserică.

Vechea biserică din filia Ghiolț cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” a fost construită din cărămidă de către credincioșii ortodocși între anii 1962-1964 pe vatra unei biserici din lemn, fostă greco-catolică, deteriorată iremediabil, lăcaș sfintit la 27 septembrie 1964 de Episcopul Clujului, Teofil Herineanu. Întrucât biserica, construită fără o temelie solidă, a suferit în timp degradări iremediabile și fisuri pe pereți, comunitatea ortodoxa a început în buna rânduială lucrările de desfacere a vechii biserici, iar pe locul ei a fost construit, începând din anul 2005, un nou lăcaș de cult, cu toate avizele eliberate de Primarie si Consiliul Judetean.

În acești șapte ani s-a clădit biserica, s-a realizat jumătate din pictura interioară și a fost dotată cu toate cele necesare pentru oficierea sfintelor slujbe. Preotul paroh Gheorghe Abrudean a precizat că speră ca anul viitor să fie finalizate toate lucrările și să se poată sfinți biserica.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj