Actualitate

VIDEO. Accidentul de pe strada Șesul de Sus din Florești, înregistrat de o cameră de supraveghere! Șoferul gonea nebunește

Tibi DEMETER Publicat Sâmbătă, 12 iunie 2021, 11:01
înregistrat de o cameră de supraveghere! Șoferul gonea nebunește

înregistrat de o cameră de supraveghere! Șoferul gonea nebunește

O cameră de supraveghere a surprins momentul în care șoferul trece în mare viteză pe o stradă din Florești și la doar câteva secunde se aude pe fundal momentul accidentului. Din fericire, victima a scăpat doar cu o sperietură zdravănă.

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat conducătorul auto, respectiv un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Florești.

Testarea acestuia cu aparatul etilotest a relevat o concentrație în valoare de 0.81 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice.

Cercetările au fost demarate în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal”, a transmis IPJ Cluj.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj