Actualitate

Concursul Miss World 2012, câştigat de Miss China

Calin Tantau Publicat Duminică, 19 august 2012, 18:02
Yu a învins un număr record de 115 participante. China a mai câştigat titlul de Miss World în 2007, când modelul Zhang Zilin a primit coroana.
Purtând o rochie albastră strălucitoare, Yu Wenxia a salutat publicul aflat la stadionul Dongsheng din Ordos, situat în centrul uriaşei regiuni chineze Mongolia interioară şi care are trista reputaţie de a fi „cel mai mare oraş-fantomă al planetei“, informează Reuters.
„Îmi place să zâmbesc şi îmi place muzica“, spunea Yu într-un clip postat pe site-ul concursului, în care vorbea despre faptul că studiază muzica populară chineză.
Sophie Moulds, o studentă la ştiinţe economice în vârstă de 19 ani, din Ţara Galilor, a ocupat locul al doilea în această competiţie, iar Jessica Kahawaty, o studentă la drept în vârstă de 23 de ani, din Australia, este ocupanta locului al treilea.
Anul trecut, câştigătoarea concursului a fost Miss Venezuela – Ivian Lunasol Sarcos Colmenares. România nu a participat anul acesta la Miss World.
Concursul Miss World a fost organizat în China pentru a şasea oară în ultimii nouă ani, în condiţiile în care interesul publicului pentru acest eveniment s-a erodat în Occident. Miss World reprezintă o alternativă faţă de competiţia americană Miss Universe, organizată de Donald Trump.
În 1951, suedeza Kiki Hakansson a câştigat prima ediţie a concursului Miss World, denumit pe atunci Concursul Bikini. În 1986, actriţa americană Halle Berry s-a aflat printre finaliste, iar starul de la Bollywood Aishwarya Rai a fost aleasă Miss World în anul 1994.
Istoria acestui concurs a fost uneori marcată de evenimente dureroase. În 2002, concursul Miss World nu a mai putut fi organizat în Nigeria şi a fost transferat în Marea Britanie, în urma înfruntărilor dintre musulmani şi creştini, soldate cu peste 200 de victime. Conflictele au izbucnit după ce un cotidian nigerian a publicat un articol în care se afirma că profetul Mahomed, dacă ar fi încă în viaţă, şi-ar alege ca soţie pe una dintre candidatele prezente în finala concursului.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj