„La data de 8 iunie, în jurul orei 08.20, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au depistat un conducător auto de 34 de ani, din Câmpia Turzii, care, în timp ce se deplasa pe strada Poet Andrei Mureșanu, a fost implicat într-un eveniment rutier din care au rezultat pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, acesta a fost testat de polițiști cu aparatul Drugtest, relevându-se prezența de substanțe psihoactive în organism”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
Conform polițiștilor clujeni, bărbatului i-a fost întocmit un dosar penal, urmând să fie luate măsuri legale asupra acestuia.
CITEȘTE ȘI:


