Elevii lui Cristi Dulca au deschis rapid scorul, în minutul 7, prin Viorel Dinu, care a executat foarte bine o lovitură liberă de la peste 20 m de poarta severinenilor. Căpitanul Vasile Gheorghe a fost însă eliminat – foarte uşor de centralul craiovean Sebastian Colţescu – în minutul 16, iar jocul clujenilor a suferit considerabil din acest moment. Mai mult decât atât, în minutul 42 a fost eliminate şi Dos Santos, iar “studenţii” au jucat mai bine de o repriză cu doar opt jucători de camp!
Cei de la CS Turnu Severin au asaltat poarta lui Balauru, dar din fericire au reuşit să înscrie o singură dată, în minutul 82, prin şutul lui Abba din interiorul careului.
Viorel Dinu, autorul golului Universităţii, a declarat după meci că se bucură de reuşita sa, dar aceasta nu era posibilă fără ajutorul coechipierilor. “Mă bucur că sunt omul cu golul la Universitatea, dar fără colegii mei nu puteam să fac nimic. Suntem mulțumiți cu acest punct obținut în 9 oameni. Poate o să luăm și ceva bani acum, că suntem mai puțini”, a spus Dinu la DigiSport.
“A fost cel mai urât meci din întreaga mea carieră. Să joci cu doi oameni în minus e foarte greu, vreau să-mi felicit elevii pentru acest punct, meritam chiar trei puncte. Nu am văzut fazele, dar nu mi se pare normal să avem două eliminări, nu mi se pare normal ca un arbitru din Craiova să arbitreze pe Turnu Severin, dar la fel a fost şi cu Steaua, au fost arbitrii din Bucureşti. Îmi felicit elevii, au fost extraordinari”, a declarat şi antrenorul Cristi Dulca, la DigiSport, după egalul de la Drobeta Turnu Severin.
Universitatea Cluj a acumulat 7 puncte în primele cinci etape ale sezonului 2012-13 al Ligii 1.
Caseta tehnică
CS Turnu Severin: Marinescu – Buleică, Bălău, Dandea, Giurgiu – Moutinho (Golici ’60), Mitici, Fl. Pătraşcu (Olah ’46) – Thomas (Paul Abba ’69), Vancea, Zaharia.
Universitatea Cluj: Balauru – Krumov, Da Silva, Christou, Mendy – Paulinho (Tobă ’64), Muzac (Szilagyi ’58), V. Gheorghe, Dos Santos – V. Dinu (R. Iancu ’65), Cleiton.
Cartonaşe galbene: Thomas ’33, Dandea ’54, Golici ’84 / V. Gheorghe ‘9, ’18, Dos Santos ’23, ’42, Balauru ’67, Szilagyi ’84. Cartonaşe roşii: V. Gheorghe ’18, Dos Santos ’42
Egal miraculos pentru “U” Cluj!
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Joi, 17 februarie 2022.
Accesorii cool de nelipsit în sezonul rece (P)
Actualitate Luni, 14 februarie 2022.
Tramvaiul utilitar a fost înlocuit cu o autospecială nouă, modernă (P)
Anunțuri Luni, 14 februarie 2022.
Anunț de presă privind inchiderea proiectului S.C. Oncoderm SRL
Articole similare
Anunțuri Vineri, 21 august 2026.


