Actualitate

DROGAȚI la volan de Paște, în Huedin

Narcisa BUD Publicat 04.05.2021 12:44
în Huedin.

Un bărbat de 32 de ani din Huedin a fost testat pozitiv cu aparatul drugtest, duminică, 2 mai, în timp ce se afla la volan. Acesta a fost oprit de polițiști pe strada Horea din orașul Huedin, în următoarea zi, pe aceeași stradă, fiind depistat un alt șofer aflat drogat la volan.

„Polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Huedin efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în urma depistării în trafic a unui conducător auto testat pozitiv cu aparatul drugtest.

La data de 2 mai a.c., în jurul orei 18.00, bărbatul în vârstă de 32 de ani, din orașul Huedin, a fost depistat de polițiștii rutieri în timp ce se deplasa pe strada Horea. Ulterior testării, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice”, au transmis reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

Aceștia au arătat de asemenea, că în data de 3 mai, în jurul orei 21.00, tot pe strada Horea din Huedin, polițiștii au depistat un alt tânăr în vârstă de 27 de ani, care a fost testat pozitiv cu aparatul drugtest. Acesta este cercetat penal pentru aceeași faptă.

CITEȘTE ȘI

Accident la ieșirea din Huedin. Victimele, preluate de elicopterul SMURD. Trafic BLOCAT spre Cluj – FOTO