Politică

PSD şi PNL-PC au semnat protocolul de colaborare la nivelul Parlamentului

Calin Tantau Publicat Marți, 1 martie 2011, 13:57
Protocolul a fost semnat de liderii PSD şi PNL din Senat, Ilie Sârbu şi Puiu Haşotti, şi de liderii deputaţilor social-democraţi şi liberali, Mircea Duşa şi Eugen Nicolăescu.

Colaborarea în Parlament a partidelor semnatare priveşte în principal proiectele de lege sau iniţiativele legislative privind revizuirea Constituţiei, cele cu implicaţii majore cum ar fi reorganizarea administrativ-teritorială, probleme fundamentale de politici economice fiscale sau sociale, modificarea legislaţiei electorale, promovarea moţiunilor simple sau de cenzură, suspendarea din funcţie a preşedintelui României, învestirea Guvernului, dar şi structura de conducere a celor două Camere ale Parlamentului şi a comisiilor de specialitate.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj

Articole similare