Se vor aplica restricții dure în comuna Ceanu Mare, ca urmare a creșterii ratei de infectare COVID, care a ajuns la 8.84 la mai de locuitori. Prin urmare, circulația va fi interzisă după ora 20:00, iar magazinele se vor închide la ora 18:00 în fiecare zi. De asemenea, se vor aplica și restricțiile potrivit scenariului roșu, care prevăd închiderea restaurantelor și a cafenelelor la interior. Măsurile se aplică începând de mâine, 20 aprilie.
În aceeași situație sunt și următoarele localități din Cluj: Câmpia Turzii (8.65), Călărași (7.19), Sânmartin (10.26), Săvădisla (8.24).
Ce măsuri se aplică?
-organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, cu participarea publicului este interzisă
-activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
-activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
-organizarea şi desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise
-nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci
-activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
În momentul în care incidenţa depăşeşte 7.5 la 1.000 de locuitori se interzice circulaţia în intervalul orar 20,00 – 5,00 şi se reduce programul operatorilor economici până la ora 18,00 pe durata întregii săptămâni.
Dacă incidența este între 4 și 7.5 la mia de locuitori, măsurile se aplică doar vineri, sâmbătă și duminică. Pe lângă acest lucru, sălile de sport și fitness se închid.
CITEȘTE ȘI:


