Actualitate

Daniel Buda: Nu a existat nicio încălcare a Constituției

Calin Tantau Publicat Luni, 9 iulie 2012, 19:26
Astfel, toată această procedură antidemocratică demarată de reprezentanţii USL cu încălcarea flagrantă a legilor în vigoare şi tratarea cu indiferenţă a instituţiilor statului, mă îndreptăţesc să cred că democraţia românească, destul de fragilă, este pusă în pericol. De dragul puterii, din dorinţa nemărginită de a subordona toate instituţiile statatului grupurilor de interese, Ponta şi Antonescu ignoră statutul european al României şi în egală măsură reacţiile oficialilor europeni care şi-au arătat profunda îngrijorare în ceea ce priveşte subjugarea statului de drept şi a derapajelor politice practicate în România.
Această practică de a încălca şi ignora deciziile CCR nu reprezintă o noutate pentru noi, având în vedere recenta atitudine a premerierului „Copy Paste” de a se deplasa la Bruxelles, contrar prevederilor legii fundamentale, transformând astfel statului romîn în „oaia neagră” a Europei,  riscând astăzi, sancţiuni din partea partenerilor europeni.
Se pare că, toate sacrificiile şi sângele vărsat pentru libertate şi demnitate de eroii neamului în decembrie  89  nu reprezintă nimic pentru Ponta, Antonescu şi grupurile lor de interese, mai afirmă Daniel Buda.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj