În perioada 9 – 14 iulie 2012, Fundaţia de Ecologie şi Turism „Potaissa” va organiza un stagiu de instruire „Junior Ranger” cu scopul de a promova şi imbunatăţi metodele şi activităţile educative pentru cunoaşterea naturii. Activitatea se va desfăşura la Centrul de Instruire şi Monitorizare Arii Protejate „Marioara Puşcaş”, al C.E.T.M Albamont.
Tineri şi adulţi implicaţi în activităţi educative, se întâlnesc în Munţii Trascău pentru a descoperi tainele naturii, dar şi pentru a îmbunătăţii metodele şi activităţile educative pentru cunoaşterea naturii, în vederea realizarii programului pedagogic „Junior Ranger”.
La stagiu vor participa 40 de persoane din care, 25 de tineri (10-14 ani) şi 15 adulţi implicaţi în activităţi educative pentru cunoaşterea naturii (profesori, animatori educativi, custozi arii protejate, etc).
Programul pedagogic „Junior Ranger” va fi finalizat în luna septembrie şi va conţine manualul „Vreau să fiu Junior Ranger”, care va cuprinde: prezentarea programlui şi a metodologiei Junior Ranger „Potaissa”, prezentarea habitatelor reprezentative din siturile naturale din împrejurimile Turzii, descrierea a 15 situri naturale din împrejurimile Turzii şi din situl Natura 2000 Trascău şi 25 de fişe educative diferite. De asemenea, pachetul educativ va mai conţine şi un DVD cu materiale suport (alte fişe de activitate, fişe flora şi faună, materiale realizate în cadrul proiectului, etc), precum şi o hartă a rezervaţiilor naturale din împrejurimile Turzii.
Proiectul este coordonat de Fundaţia de Ecologie şi Turism “Potaissa” şi este finanţat de Fundaţia Pentru Parteneriat şi MOL Romania, în cadrul componentei Arii protejate a programului Spaţii Verzi.
„Prin activitatea planificată ne propunem să îmbunătăţim metodele şi activităţile educative pentru cunoaşterea naturii, realizate pe parcursul anilor în cadrul programului Junior Ranger «Potaissa». În acest sens, vom parcurge diferite trasee educative, atât în vederea realizării de trasee tematice în Munţii Trascău, cât şi pentru a aduce completări la activităţile şi fişele educative ce vor fi incluse în manualul «Vreau să fiu Junior Ranger»”, transmite Alin Roşca, coordonator de proiect.
Turdenii vor fi angrenaţi în aventura „Junior Ranger”
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Joi, 17 februarie 2022.
Accesorii cool de nelipsit în sezonul rece (P)
Actualitate Luni, 14 februarie 2022.
Tramvaiul utilitar a fost înlocuit cu o autospecială nouă, modernă (P)
Anunțuri Luni, 14 februarie 2022.
Anunț de presă privind inchiderea proiectului S.C. Oncoderm SRL
Articole similare
Anunțuri Vineri, 21 august 2026.


