Educație

Formularul prin care părinții își dau acordul pentru testarea elevilor de COVID-19

Carmen LUCUȚ Publicat 08.02.2021 09:30
Formularul prin care părinții își dau acordul pentru testarea elevilor de COVID-19

Părinții pot opta pentru a fi prezenți în momentul testării copilului (doar în prezenţa părintelui/tutorelui legal), dar și de a fi absenți (în absenţa părintelui/tutorelui legal, la recomandarea personalului medical).

În formular, părinții trebuie să își dea acordul pentru testarea elevilor de COVID-19 în felul următor: „Îmi exprim consimţământul pentru testarea antigen rapidă a copilului meu de către personalul medical, în condiţiile în care prezintă simptome sugestive COVID-19 sau a fost în contact cu o persoană confirmată pozitiv COVID-19.”

Formularul a fost modificat în ultimă oră, duminică seara, 7 februarie, înaintea deschiderii școlii după o dispută referitoare la acest document. Nu au fost efectuate modificări majore. A fost adăugată următorul text de prelucrare a datelor:

„Declar prin prezenta că sunt de acord cu utilizarea și prelucrarea datelor mele cu caracter personal de către cabinetul medical din cadrul unității de învățământ preuniversitar …………………………….. , inclusiv pentru transmiterea datelor la Direcția de Sănătate Publică/Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, rezultate din prezentul consimțământ depus voluntar la unitatea de învățământ.”

Formularul poate fi descărcat aici.

Elevii au de respectat și o serie de măsuri, cât mai stricte, odată cu începerea școlii în format tradițional. Masca este obligatorie, iar profesorii trebuie să-i supravegheze cât mai atent pe copii.

CITEȘTE ȘI:

Se redeschid școlile după 3 luni de cursuri online! Toții elevii din 129 de școli din Cluj se reîntorc în bănci AZI

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.