Monitorul Cartierelor

Plată online a abonamentelor de parcare și în cartierele din Cluj-Napoca, de luni! Tarifele cresc în 2021

Carmen LUCUȚ Publicat 02.01.2021 15:30
de luni! Tarifele se scumpesc în 2021

De luni, 4 ianuarie 2020, ora 08:00, cetățenii municipiului Cluj-Napoca vor avea posibilitatea de a-și prelungi și plăti online abonamentul de parcare, și din cartiere, prin accesarea site-ului Primăriei, secțiunea Administrație/Servicii online/Parcări/Abonamente riverani (cartiere).

Primăria Cluj-Napoca pune la dispoziția clujenilor o nouă procedură administrativă online care nu mai necesită interacțiunea directă cu funcționarul public. Astfel, plata/prelungirea abonamentelor/contractelor de parcare din cartierele municipiului se vor putea efectua online.

Termenul până la care se poate plăti abonamentul de parcare este data de 31 martie 2021.

Cererile pentru solicitarea unui loc de parcare se pot depune online, accesând www.primariaclujnapoca.ro, secțiunea Administrație/Servicii online/Parcări/Cerere parcare.

Vezi aici tarifele majorate pentru 2021.