Politică

Fraudă la vot la secțiile din Cluj! Doi alegători s-au ales cu dosar penal

Carmen LUCUȚ Publicat 06.12.2020 15:30
Fraudă la vot la secțiile din Cluj! Doi alegători s-au ales cu dosar penal

Polițiștii clujeni au fost semnalați în legătură cu 25 de posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. În urma verificărilor s-au întocmit două dosare penale pentru fraudă la vot.

Un alegător de 53 de ani din Constanța a votat la o secție din municipiul Turda, iar altul a votat pe listă suplimentară cu toate că îi era interzis acest drept.

„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană de 53 de ani, din municipiul Constanța, județul Constanța, și-ar fi exercitat dreptul la vot la o secție situată în municipiul Turda. Polițiștii muncipiului Dej au fost sesizați despre faptul că o persoană căreia i s-a interzis exercitarea dreptului de vot, a votat pe o listă suplimentară”, transmite IPJ Cluj.

Din cele 25 de semnalări, 17 nu se confirmă, iar 6 sunt în curs de soluționare.

CITEȘTE ȘI:

Alegeri Parlamentare 2020. Prezența la vot județul Cluj

O secție de votare s-a închis după ce un alegător A MURIT