Sănătate

Jandarmii clujeni au donat sânge și îndeamnă cetățenii să facă la fel. Numărul donatorilor, infim

Raymond FÜSTÖS Publicat 16.07.2020 15:23
Jandarmii clujeni au donat sânge și îndeamnă cetățenii să facă la fel. Numărul donatorilor

În perioada 15-16 iulie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Cluj s-au prezentat la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Cluj-Napoca, pentru a dona sânge într-o nouă campanie organizată la nivel național de către Jandarmerie și Patriarhia Română.

Peste 1.000 de jandarmi din toată țara, printre care și jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, au mers să doneze sânge pe fondul numărului mare de îmbolnăviri și a rezervelor din ce în ce mai mici din spitale, mai ales în condițiile actuale.

Sub 2% dintre români donează sânge!

Cele mai recente statistici arată că nici măcar 2% din populaţia României nu donează anual sânge, adică de aproape 4 ori mai puţin decât media europeană. Asta înseamnă că este nevoie urgentă de sânge pentru bolnavii din spitale, iar ajutorul oamenilor contează enorm.

„Jandarmii sunt parte a comunității și participă constant la campaniile sociale inițiate de diferiți reprezentanți ai societății civile, iar de această dată ne-am alăturat Patriarhiei Române, în efortul comun de a aduce speranță și încredere celor a căror viață depinde de un gest simplu: acela de a dona sânge”, transmite conducerea IJJ Cluj.

CITEȘTE ȘI:

Ce se întâmplă dacă un donator de sânge este infectat cu CORONAVIRUS?