Este vorba despre sesiunile organizate pentru absolvenții claselor a XII-a și a VIII-a care nu pot participa din cauza COVID-19 la sesiunile normale ale examenelor naționale.
Sesiunea specială de BAC 2020 pentru elevii afectați de pandemie începe în data de 6 iulie 2020 cu examenul scris la Limba și literatura română, în timp ce sesiunea normală a Bacalaureatului debutează pe 22 iunie 2020.
Sesiunea specială de Evaluare Națională 2020 are programat primul examen pe 29 iunie, la 2 săptămâni după sesiunea normală a examenelor pentru absolvenții de clasa a VIII-a.
La aceste sesiuni speciale vor participa absolvenții de gimnaziu și de liceu care nu pot participa la sesiunea normală, din cauze medicale sau din cauza carantinei institutite pentru ei sau familiile lor.


