Dacă în fotbal s-ar gândi anticipat, atunci fotbalul ar fi o splendoare. Din cauza asta voleiul este foarte greu, plus că datorită fileului şi noului regulament, dacă eşti mai mic de talie trebuie să suplineşti diferenţa de înălţime prin calităţi fizice deosebite. Însă dacă iubeşti sportul cu adevărat, joci, dacă nu, nu“, a declarat Vladimir Stănescu la scurt timp după instalarea sa pe banca Universităţii.
Tehnicianul care îl înlocuieşte pe Dănuţ Ciontoş s-a născut în 27 mai 1946 la Piteşti, este căsătorit şi are două fete. A avut o carieră de jucător timp de 18 ani şi a evoluat pentru formaţiile Constructorul Brăila, Politehnica Galaţi, ICEF Bucureşti şi Delta Tulcea. În 1973 a îmbrăcat treningul de antrenor, iar de atunci a pregătit formaţiile Delta Tulcea, Rifil Săvineşti, Universitatea Timişoara, CSM Sibiu şi LPS Brăila. A semnat un contract cu CS Universitatea Cluj valabil până la finalul sezonului în curs.
Vladimir Stănescu va debuta oficial pe banca Universităţii în meciul de sâmbătă (26 februarie), când „alb-negrele“ vor juca în deplasare cu CSM CSŞ Terezianum Sibiu, o altă echipă care se luptă pentru evitarea retrogradării.


