Anterior, în cursul anului precedent, pe acest drum au fost desfășurate mai multe tipuri de lucrări. A fost, astfel, finalizată așternerea primului strat de asfalt, cel de binder și s-a așternut cel de-al doilea strat de asfalt, de uzură, pe un sector în lungime de câteva sute de metri. În această fază se execută lucrări de realizare a șanțurilor betonate.
Lucrările de reabilitare și modernizare au presupus intervenția în profunzimea drumului, începând de la fundație, și urmează să se încheie cu așternerea celui de-al doilea strat de asfalt, realizarea de acostamente, şanţuri, șanțuri betonate, rigole şi podeţe, racordări cu drumurile laterale, accese la proprietăţi și realizarea de marcaje şi semnalizare rutieră.


