Sănătate

Harta mortalității infantile. 5,9 din 1.000 de copii născuți vii la Cluj pierd lupta cu moartea

Raymond FÜSTÖS Publicat Vineri, 7 februarie 2020, 09:45
Harta mortalității infantile. 5

Harta mortalității infantile. 5

Cauza principală pentru decesul micuților este nașterea prematură, potrivit datelor definitivate pentru anul 2018, corectate cu reședința de Institutul Național de Statistică (INS) în ianuarie 2020.

Sunt județe în care mortalitatea infantilă este chiar și de cinci ori mai mare față de altele. În Tulcea, Botoșani, Călărași sau Sălaj, situația este dramatică, având o rată a mortalității infantile cu valori peste dublul mediei naționale.

În județul Cluj, rata mortalității infantile este cu puțin mai mică decât media națională: 5,9 decese la o mie de copii născuți vii. De altfel, Clujul este printre cele 19 județe care au o rată a mortalității mai mică decât cea națională.

Specialiștii remarcă un clivaj dramatic între judeţele vulnerabile socio-economic şi judeţele cu un grad mai ridicat de dezvoltare şi, prin urmare, cu un sistem medical mai bine dotat. Soluția este dotarea maternităților cu aparatură medicală adecvată, susțin activiștii pentru salvarea copiilor.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Raymond FÜSTÖS

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj