Actualitate

Coronavirusul a ucis peste 250 de oameni! Numărul morților crește alarmant

Tibi DEMETER Publicat Sâmbătă, 1 februarie 2020, 14:21

Epidemia de pneumonie virală din China a făcut alţi 45 de morţi în provincia Hubei, au anunțat sâmbătă dimineață autoritățile chineze, astfel că epidemia provocată de noul coronavirus apărut în decembrie a făcut în total până acum în această provincie 258 de morţi, plus încă un deces înregistrat în altă provincie. Toți cei 259 de morți de până acum sunt în China. Numărul persoanelor contaminate în întreaga țară se ridică la peste 11.000, dar majoritatea sunt în Hubei.

Virusul a apărut probabil în decembrie într-o piaţă agroalimentară din Wuhan, capitala provinciei, unde se vindeau animale sălbatice. Epidemia s-a răspândit rapid, favorizată de marile migraţii care însoţesc în mod tradiţional sărbătorirea Anului Nou chinezesc.

Ulterior, au apărut cazuri de îmbolnăvire în peste 20 de ţări.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj