Cei doi reprezentanţi ai României şi ai Clujului au beneficiat ieri de o zi de relaxare, care a venit după un program infernal de recunoaşteri: „A fost foarte obositor, în special în primele două zile, cînd am petrecut în maşină 25-26 de ore în total şi am străbătut 1.500 – 1.600 km în munţi“, a mai spus pilotul de la NRA.
Tempesta şi Dorin Pulpea au sosit la Monte Carlo direct din Italia, unde au organizat o sesiune de teste pe zăpadă cu Peugeot-ul 207 S2000 cu care vor concura următoarele trei zile. Cele patru probe speciale de astăzi vor fi transmise în direct de Eurosport 2, începînd cu ora 10.


