Actualitate

Liviu Dragnea, adus din penitenciar la Instanța supremă! Fostul lider PSD s-a schimbat radical

Tibi DEMETER Publicat Marți, 12 noiembrie 2019, 10:00
Liviu Dragnea, adus din penitenciar la Instanța supremă! Fostul lider PSD s-a schimbat radical

Dragnea a venit în instanţă însoţit de mai mulţi gardieni, având cătuşe la mâini. Fostul lider al PSD nu mai avea mustaţă şi era îmbrăcat într-o geacă de culoare închisă.

Procesul s-a desfăşurat într-o sală unde în mod normal se judecă procese în materie civilă, fără a avea boxă a arestaţilor. Şedinţa de judecată a durat doar câteva minute, deoarece Dragnea le-a cerut magistraţilor amânarea procesului, pentru a-şi angaja un avocat. Instanţa i-a admis cererea şi a fixat un alt termen de judecată pentru 10 decembrie.

La ieşirea din sala de judecată, Dragnea a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor. Pe 27 mai, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Conform rechizitoriului, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate – Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman, a arătat DNA.

Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj